Postat in 26 august 2016
Șemineul este definit ca o structură arhitecturală cu scop de încălzire a unui spațiu închis. Știm cu toții, însă, că acesta are și un foarte important rol decorativ. Știați însă că, la început, șemineele aveau și funcția de preparare a mâncării?
La început, șemineul reprezenta o simplă construcţie din piatră aşezată de cele mai multe ori chiar în mijlocul încăperii. Chiar dacă era evacuat printr-o gaură în tavan, fumul foarte des se răspândea și în interior. Locul servea ca punct de întâlnire pentru membrii unei familii sau ai unui trib, atât pentru a se încălzi, cât și pentru a prăji mâncarea.
De la focul din mijlocul încăperii la șemineu
În timp, acest șemineu primitiv a fost perfecționat astfel încât să existe mai mult control asupra focului – pentru domolirea sau stârnirea sa, pentru canalizare fumului și conservarea căldurii emanate pe o perioadă mai lungă de timp. Strict istoric vorbind, știm cu siguranță că abia în anul 1678 apare sistemul de aer care ventilează șemineul, inventat de prințul Rupert, un nepot al regelui Charles I al Angliei, Scoției și Irlandei. Acest lucru a adus o îmbunătăţire evidentă a arderii.
Au urmat două inovaţii importante în dezvoltarea şemineelor în secolul al XVIII-lea, atunci când Benjamin Franklin a construit prima cameră de convecţie. A fost mărită astfel eficienţa calorică, ceea ce a condus la economisirea cantităţii de lemne consumate. Același inventator a realizat şi prima instalaţie care pompa aer proaspăt la baza focului şi coloana care dirija aerul cald. Către sfârşitul aceluiaşi secol, Contele Rumford a creat prima gură de şemineu aşezată pe o fundaţie, așadar mai înaltă, precum şi dirijarea fumului pe un horn.
Șemineul a câștigat un loc important în cultura populară, fapt dovedit și de apariția celebrelor emisiuni radiofonice săptămânale susţinute de președintele SUA Franklin Delano Roosvelt între 1933 și 1944 – „Fireside chats” („Șuete la șemineu”).
Ce cuprinde un șemineu
Încercând să reducem un șemineu în sensul său modern la elementele sale de bază, ne dăm seama că acesta trebuie să aibă o fundaţie, un focar, o deschidere, un cenuşar, o gură de tiraj și o cameră sau coloană de fum. Lucrurile sunt însă ceva mai complicate, contând foarte mult izolările speciale, forma şi dimensiunea capacului, placările şi ornamentele exterioare, ustensilele specifice şi multe altele.
Materialul din care sunt construite șemineele este de asemenea foarte important, de la cărămidă refractară sau piatră naturală, la beton armat sau materiale prefabricate, cu carcasă metalică. La toate acestea adăugați o gamă largă de accesorii care însoţesc, de obicei, un şemineu bine dotat, acestea variind în funcţie de zona geografică unde au fost inventate şi de perioadele istorice specifice. Unele accesorii (cleşti, făraşe, grătare protective, foale, perii pentru cenuşă, paravane), adevărate opere de artă utilitară, au intrat în colecţii particulare şi sunt preţuite pentru valoarea lor decorativă.
Toate acestea fac ca un șemineu să fie atât un obiect util, cât și o adevărată capodoperă a ingeniozității umane, care merită să încălzească, dar și să împodobească orice cămin de familie conectat la tradiție și la valorile umane perene care transcend secolele.
